Ialomițenii au câștigat aseară abia după ce echipa ardeleană a rămas cu doi oameni mai puțin pe teren
Urziceniul a fost atât de Brașov și Brașovul atât de Urziceni aseară, încât, pînă când au apărut cartonașele roșii, a fost mulțimea vidă. Levi are, parcă, o idee în minus față de Dan Petrescu, dar, cum-necum, menține Unirea la altitudini de Ligă.
„Semedo, treci pe stânga! Semedo, stai vârf! Semedo treci pe dreapta!”, au fost, din perspectiva lui Roni Levi, mișcările menite să bulverseze acuratețea defensivă a Brașovului. Semedo a fost însă absent spre mort în prima repriză, astfel că n-a ieșit nimic decât disconfort pentru antrenorul său. Prin urmare, în prima parte nu se întâmplă decât o bară, la o lovitură de cap a lui Rusescu. Nimic nu părea să arate că acest meci se putea încheia cu goluri marcate.
A curs sânge pentru gol
Repriza a doua începe tot cu o lovitură de cap, dar de alt gen. Cristescu îi sparge țeasta lui Onofraș și este eliminat. Peste câteva minute, Ezequias urmează același traseu ca și colegul său, după ce îl oprește pe Semedo din postură de ultim apărător, astfel că Urziceniului i se deschid căi nesperate. Nu mai există decât o poartă, în fața căreia brașovenii se strâng sub asediu ca-n filmele lui Sergiu Nicolaescu. Excesiv de riguros, Colțescu ciuruie cu cartonașe galbene, dar nu mai nimerește fatal pe nimeni. Rusescu e blocat în cinci metri, Onofraș trimite cu capul bandajat pe lângă și totul devine frustrant pentru gazde. Ploaia de mingi aruncate peste careul brașovean găsește însă, în cele din urmă, o fisură în ce mai rămăsese din echipa lui Moldovan. Rusescu marchează un gol chinuit și șampaniile de la Cluj rămân deocamdată cu siguranța pusă. Arlauskis, din nou titular, Onofraș la spital Giedrius Arlauskis a apărat din nou ieri poarta Unirii Urziceni după mai bine de două luni de pauză. Lituanianul apăruse printre titulari ultima dată în etapa a 19-a, atunci când Urziceniul a terminat la egalitate, 1-1 în Giulești, cu Rapid, când a suferit o tendinită. În altă ordine de idei, Onofraș a ajuns la spital după meci pentru a i se pune copci la rana de la cap provocată de Cristescu în timpul meciului. La faza accidentării lui Onofraș, Cristescu a fost eliminat. Haos sub „Tâmpa” Semifinalista din Cupa României de anul acesta, FC Brașov, se dezbină de la vară, 14 jucători urmând să plece. Neplătiți de cinci luni, din ianuarie, fotbaliștii ardeleni sunt hotărâți să părăsească de la vară echipa stegară. „Nimeni nu mai vrea să continue aici. Suntem deciși să plecăm. Nici conducerea nu vrea să ne prelungească contractele, din moment ce Dinu Gheorghe nu a propus nimănui acest lucru. După partida de la Vaslui, din semifinalele Cupei, dacă l-am mai văzut de două ori”, au dezvăluit mai mulți jucători brașoveni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER